Prima pagină > craciunul, stiri > Globulete de Craciun… de la Curtea de Arges

Globulete de Craciun… de la Curtea de Arges

La Curtea De Arges Mai Functioneaza una dintre ultimele de fabrici  de globulete din tara. Numai anul acesta (2008)  s-au vandut peste un milion de „sfere decorative”

Links : Sfaturi si Idei Pentru Impodobirea Pomului de Craciun

Atelierul de creaţie nu e mare, dar e foarte colorat. Stau toate culorile curcubeului în câteva castronaşe din care lucrătoarele înmoaie pensula şi o trec uşor peste globule. “Sunt noutăţi, faţă de anii trecuţi. Noi producem globuleţe d e30 de ani, dar încercăm să ne perfecţionăm continuu. Acum lucrăm mai mult cu pictură şi decorare în relief. De asemenea, decorăm, la comandă, cu pietre semipreţioase, de fapt cu un praf de diamant industrial, ormnamentele făcute astfel având o strălucire extraordinară”, spune Sandu Nichita.

Preţul frumuseţii unei nopţi de Ajun îngropată într-un globuleţ poate părea mare, pentru unii. Un glob “înnobilat”, personalizat, decorat cu praf de diamant, poate ajunge la 15 euro. Unul obişnuit, de serie, cum spune preşedintele Nichita, costă cam 20 de eurocenţi.”Noi lucrăm doar cu sticla, dintotdeauna am făcut aşa. Cred că plasticul sau sârmele îndoite importate din Extremul Orient şi puse în pomul de Crăciun nu ne reprezintă pe noi, românii, chiar dacă acestea sunt mai ieftine”, crede Sandu Nichita.

Sursa EVZ

Links SMS-URI, URARI, MESAJE SI STATUSURI DE CRACIUN SI ANUL NOU

————————————————————————————————–———–———–———

Alte articole :

Obiceiul pomului de Craciun : Acest obicei apartine lumii germane pagane sau chiar ariane, de la care treptat, treptat a patruns in sanul popoarelor crestine.
Diana Malos „Miss Vacanţa” de la OTV a fost găsită în ştreang  cu mainile legate in  spatele mănăstirii „Sf. Ioan” Misterul : Sinucidere Vs Crima
Alexandra alias Lily Star, sau “Eleva Porno” cum a consacrat-o marele scandal a filmat deja o pelicula pentru adulti care va fi disponibila in curand pe Internet.

————————————————————————————————–———–———–———

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: